Zilele treceau incet, dar anii au trecut repede.. Aveam sa ma incredintez ca viata nu-i depasita de imaginatia niciunui scriitor, ca meandrele ei, ocolurile ei, ruperea atator capataie si reintalnirea lor, innodarea lor peste ani intrece orice poveste. Prinsese curaj. Vioi, indraznet, mi-a prins mana pe care o intindeam sa-mi iau biletul. La atingerea lui, m-am strans ca un arici. Clipa cand intaia oara i-am vazut mana lipita de fereastra trenului imi revenea in minte cu o forta care lasa totul in umbra. Ce mana mare! Numai atat mi se paruse atunci: mare.Abia cand l-am recunoscut m-au emotionat mainile lui si mi s-au parut frumoase, unice. Fiindca erau ale lui.Acum, tocmai fiindca erau ale lui, nu mi se mai pareau decat mari, prea mari. Devenise un strain? Mainile lui nu mai insemnau nimic pentru mine? Poate cineva sa moara asa, dintr-odata? Cu totul? De tot? Nu! Cand cineva drag inchide ochii, il iubesti si mai mult, mai disperat. Poate pe urma, cu timpul, uneori dupa ce trec ani