Sweet escape...

                                Precizia variaza invers proportional cu informatia. Etichetele dauneaza oamenilor. Nu poti sa tratezi o eticheta, trebuie sa tratezi persoana care se afla sub eticheta. -Odata am citit o biografie a lui D. H. Lawrence si imi aduc aminte vag de o poveste macabra despre vaduva lui, Frieda, care nu i-a respectat ultima lui dorinta si l-a incinerat, apoi i-a imprastiat cenusa intr-un bloc de ciment. Spiritul liber al lui Lawrence incremenit pentru totdeauna in ciment. Chapeau, Frieda! Asta numesc eu razbunare! Razbunare creativa! Odata, la inceputul relatiei lor, inainte de a inceta sa se mai mangaie si sa se mai iubeasca unul pe celalalt, Ruth i-a dezvaluit secretul cel mai de nepatruns al unei femei: cum se cucereste un barbat. " E o chestie atat de simpla", spuse ea. " Nu trebuie decat sa te uiti in ochii unui barbat si sa-i sustii privirea vreo cateva secunde. Asta-i tot!" Saptamana trecuta, participase la un semina

Din acest motiv, Norfolk e un colt extrem de linistit si destul de dragut al Angliei. Dar este, de asemenea, un colt pierdut de lume. Un colt pierdut. Asa-l numea si de aici a pornit totul. Fiindca si noi aveam la Hailsham propriul nostru "colt al obiectelor pierdute", locul in care se depozitau obiectele ratacite. Daca pierdeai sau gaseai ceva, acolo te duceai [...] atunci cand pierdeam un lucru la care tineam mult, pe care il cautam disperati si nu-l gaseam, nu eram total distrusi. Inca mai aveam o farama de speranta, gandindu-ne ca intr-o zi, atunci cand vom fi mari si vom fi liberi sa calatorim in voie prin toata tara, puteam foarte usor sa ne ducem si sa-l gasim in Norfolk. Si asta e motivul pentru care, multi ani mai tarziu, in ziua cand Tommy si cu mine am gasit intr-un orasel de pe coasta Norfolkului o copie a acelei casete pierdute, nu ni s-a parut chiar amuzant. Am avut o strangere de inima si am simtit amandoi in adancul sufletului vechea dorinta de a crede din

Nu-si dadea seama de unde venea mahnirea ei, fiindca ea era mica si slaba, iar el era mare si puternic; fiindca niciodata oamenii puternici nu vor simti amaraciunea, nelinistea, teama, nesiguranta celor slabi Cand intrara, nu se intampla nimic deosebit. Eva se gandea ca poate o va lua in brate si o va trece astfel peste prag, dupa un obicei stravechi. Intrara tinandu-se de mana, si ea socoti ca-i mai firesc, dar mai gol. Instinctiv, femeile care se predau simt nevoia sa fie duse pe sus, sa piarda legatura cu pamantul care le aminteste masura lor adevarata si le poate trezi. Numai serile erau triste, cat dura crepusculul, de la apusul soarelui, pana se intuneca. Acum stia si le astepta sa treaca, asa cum astepti sa treaca tot ce doare si nu poate sa ramana. O stranse deodata, infierbantat, strivind-o, lipindu-si obrazul de fata ei plina de lacrimi; o simti ca arde, ca e gata sa devina cenusa. Nu credea ca o va regasi dintr-o singura imbratisare, aceeasi ca in trecut,

     Dumnezeu nu opreste pasarile tentatiei din zborul de deasupra capului. Tot ce ne cere insa este sa nu le lasam sa se cuibareasca in parul nostru. - Cand Zmeul Albastru nu era langa mine, dorul de el ma mistuia, ma ardea in tot corpul. Cand ne intalneam, inghiteam. Nu mai pot sa-i sar in brate si nici sa-l imbratisez, nu mai pot sa ma ascund la pieptul lui si nici sa-l las sa ma ridice de la pamant si sa zbor. Am ars tot timpul nostru dansand ca nebunii, fara sa realizam ca de la un moment dat, dansam pe marginea prapastiei. L-am iubit fara intrerupere, in toate respiratiile si in toate pauzele dintre respiratii. L-am iubit nemeritat. Am existat iubindu-l. - Cum cantaresti iubirea? Pe ce fel de cantar? Cum e o iubire meritata si cum e una nemeritata, Floarea- Soarelui? Ma inveti si pe mine sa ard asa? Tu jos. Eu... cand ridici privirea... undeva. Tu ai da orice sa cobor pe pamant un minut. Eu ti-as propune sa urci in turn,aici nu exista timp,e un risc maxim , da

Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care îşi schimbă cursul neîncetat. Iţi schimbi ritmul de mers, încercând să o eviţi. Furtuna însă se schimbă şi ea, potrivindu-şi pasul după al tău. Schimbi din nou pasul, dar şi furtuna face la fel. Acest lucru se repetă la nesfârşit, ca un dans macabru cu îngerul morţii,  chiar înainte de revărsarea zorilor. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură, venit de departe. Tu însuţi eşti furtuna. E ceva dinlăuntrul tău. De aceea, n-ai decât să te resemnezi şi să păşeşti drept în mijlocul ei, să-ţi aperi ochii şi urechile de nisip şi să o străbaţi pas cu pas. Acolo nu există nici soare, nici lună, nici direcţie, uneori nici măcar timp. E doar nisip fin şi alb, făcut parcă din oase fărâmate, care dansează în înaltul cerului. Imaginează-ţi o astfel de furtună. Apoi, desigur, va trebui într-adevăr să treci prin ea, prin această furtună puternică de nisip, metafizică, simbolică. Insă oricât de metafizică sau simboli