Sweet escape...

De ce in anumite momente ale vietii, martorii trecutului vin sa-ti sara-n fata? Rasfoind jurnalul, momente din viata imi trec prin fata ochilor. Eu sunt cea care le-a trait pe toate? Cum sa depeni firul atat de fragil al unei vieti fara sa-l rupi? Lacrimi din trecut mi se aseaza pe suflet. Nu, intotdeauna am acoperit lacrimile cu hohote de ras. Dar astea de-acum asculta de legea gravitatiei. Isi urmeaza drumul spre gropitele mele imaginare. Unele, in deriva, imi picura pe buze. Nici macar nu pot sa le sorb: sunt la regim fara sare. …un doctor ceh spunea: “Viata este o boala care se transmite pe cale sexuala si este intotdeauna mortala.” Poti sa vrei lucruri pe care nu le poti face, poti iubi lucruri sau oameni care nu iti convin. Alte intamplari vor lua locul acestei tragedii. Cum spun francezii: totul trece, totul se destrama, totul oboseste, totul se-nlocuieste. Sentimentele sunt multiple si dificil de separat..”Nu cunosc granita dintre flacara si foc, nu cunosc granita din...

Omul este o fiinta independenta. El se leaga sau se dezleaga de cineva prin propria lui vointa. Liberul arbitru ii apartine in totalitate fiecarui individ. Nu poti sa-i impui. Poti insa sa-i propui totul. Singurul lucru care ma ingenuncheaza in fata unui barbat este dragostea. Sa ma faca sa ma indragostesc de el. Pana acum indragostelile mele au fost ca fulgerul: puternice, dar n-au tinut mult. Poate de aceea incepusem sa cred ca dragostea e o gluma. Dar nu e. E ceva chiar foarte serios. Din simplu motiv ca miza ei e sufletul omului. Poate de aceea nu prea stiu sa ma comport cu oamenii. Poate ca n-am depins niciodata de ei. Poate ca intotdeauna am fost propriul meu stapan, am facut numai ce am vrut eu. N-am impartit cu nimeni nimic. N-am plans pe umarul nimanui. N-am murit in bratele nimanui. Tot timpul am fost singura, iar acum ma simt ca si cum as iesi putin in lume. Apar reguli, responsabilitati, toate deodata ca o avalansa. Apare respectul, sentimentele. Tu ai mai crede, in sit...

Cea mai sigura metoda ca sa nu-ti pierzi mintile pe loc: sa-ti amintesti ca totul este ireal si asa va ramane... Mai curand mi-as da viata decat sa fiu cuiva necesar... Cand te-ai lecuit de o pasiune, ti se pare atat de absurd sa te mai aprinzi pentru o fiinta, ca nu-ti imaginezi pe nimeni care sa nu fie cufundat in deceptie. Regretul, transmigratie in sens invers, ne face sa retraim dupa dorinta viata, ne da iluzia ca am trait mai multe. De-ar fi la fel de usor sa descrii o nenorocire pe cat e s-o traiesti. Facusem cale lunga in cautarea soarelui, iar soarele, cand l-am gasit in sfarsit, mi-era ostil.In timp ce faceam consideratii nu tocmai senine, privind pinii, stancile, valurile, am simtit brusc in ce masura sunt inlantuit de acest splendid univers blestemat. Fericirea si nefericirea ma fac deopotriva de nefericit. Atunci de ce, uneori, mi se intampla s-o prefer pe prima? Din tot ce ne face sa suferim, nimic nu ne da, ca deceptia, senzatia ca ne apropiem in sfarsit de REAL...

Momentul cand iti dai seama ca n-ai avut pe cine sa iubesti intr-o viata inseamna inceputul agoniei sufletului, agonie ce se reflecta mai intai intr-un cenusiu amorf al ochilor – ei imbatranesc primii – intr-un rictus al gurii, pe care-ti trebuie mult exercitiu in oglinda pentru a invata sa-l ascunzi. Aceasta agonie sufleteasca se reflecta intr-o imbatranire fizica brusca. Descoperirea asta, a vidului unei vieti, te schimba de azi pe maine ca trecerea prin groaza unei catastrofe. Sangele apa nu se face, dar se face venin. O ardeau remurcarile ca daduse viata unui copil caruia, cum se dovedea, izbutise sa-i aduca doar nefericire. Singurul lucru pe care nu-l pandeau nici putreziciunea si nici hotii era ceea ce-ai vazut, ceea ce-ai adunat in suflet. Daca nu ti le mai amintestipe toate asa cum au fost, macar sa ai ce sa uiti. Sa se estompeze, sa se cufunde ca-ntr-un val de ceata, dar sa fi existat. Pe lume erau atatea surse de bucurie dincolo de fericirea pe care ti-ar oferi-o oglin...

Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am mai spus-o deja, dar infrunt ridicolul de-a mai spune-o o data: in ochii copilului care am fost.   Ma gandesc din nou la diferenta dintre “o biografie” si “un destin”, fara sa pot ajunge la o idee clara. Ce am in urma mea? O biografie? Sau un destin?   Poate simt, mai mult decat inteleg. Asta ar lamuri multe. Caci reprezint categoria cea mai expusa si mai stupida: omul cu sentimente.   Altadata, apropiere verii constituia in sine o promisiune. Era perioada mea preferata. Acum strada insorita ma obosea, imi accentua sentimentul confuz de om terminat.   Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste.   De ce ma obsedeaza oare deserturile? Doar fiindca singuratatea a facut mereu parte din destinul meu?   Deodata vraja s-a rupt. Am descoperit golul din jurul meu, am constatat ca eram singur, ca nu mai auzeam niciun zgomot si m-am speriat. Am impresia ca atunci am ...

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul inv...