Fiecare femeie este un roman – Alexandre Jardin

N-o iubesti decat pe cea pe care vrei s-o vezi.

Suntem atat de des autorii comportamentului celuilalt!

Iubim fiinte reale sau doar parerea pe care ne-o facem despre ele?

Dumnezeule, cat e de tonic sa-ti iubesti sotia cu o inima purificata de orice trecut!

Un corp nu atrage decat atunci cand se sustrage. “Poarta-te frumos si va fi rea cu tine; loveste-o  si te va rasfata”, vechi proverb medieval.

Doua luni, alaturi de ea, m-am indoit ca pentru a obtine totul in dragoste trebuie sa ierti fara limita si sa-i daruiesti celuilalt cea mai dureroasa dintre libertati: aceea de a explora fericirea in alta parte.

..de-acum stiu cum sa recuperezi iubirea vietii tale: indepartandu-te de ego-ul tau. Nu retii cu putere decat lucrul caruia ii dai drumul la timp.

Alaturi de ea, nu sunt prea des de aceeasi parere cu mine.

Poti contesta tacerea?

..drumul cel mai scurt intre doua puncte ramane zigzagul.

Vreme de unspezece zile, usurat de orice flecareala, am putut observa ca mai degraba favorizezi comunicarea interzicand-o decat ridicand-o in slavi; caci a te obliga sa nu vorbesti are doar putin de-a face cu vidul. Si inca mai putin cu uscaciunea indiferentei. Golita de preaplinul sau de cuvinte, lumea devine atunci transparenta, ca si cum cuvantul ar impiedica dialogurile de mare anvergura. Niciodata n-am avut atat de intens sentimentul ca particip la un schimb cu cea pe care o iubesc. In vacarmul muteniei noastre, la marginea marelui suspin al oceanului, fiecare privire a lui Liberte a inceput sa conteze. Fiecare geamat valora cat un discurs incandescent. Cel mai mic lucru devenea colosal. Acolo, crutat de refuzul limbajului, in aceasta sihastrie a furtunilor tropicale, am facut cunostinta cu sotia mea. Desenand-o cu gura inchisa, am cunoscut-o mai bine. Mi-au aparut marile golfuri secrete ale sufletului sau, ca si limanurile ascunse si innamolite. Am surprins oare in ea ceea ce un sot vorbaret nu mai vede?

Pesimismul cel mai negru e uneori necesar ca sa faci sa  renasca speranta.

Inca mai cred ca fericirea e facuta din sentimente frumoase, un fel de amplificare a binelui.

Poate ca vietile noastre paralele n-au nevoie sa astepte infinitul pentru a se intalni…

Lucrurile au decurs frumos si grabit. A fost simplu, putin plauzibil, asa cum e adevarata fericire.

Adevaratul nostru caracter nu este cel pe care-l avem sau pe care-l afisam, ci acela pe care ar trebui sa-l incercam!

Sa recunoastem, cele mai bune amante ale noastre raman cele mai nocive.

…durerea recompune caracterele.

Razbunarea meschina, un pic scelerata, ofera niste senzatii care te invioreaza.

Ii ierti insa multe lucruri trase de par unei fiinte tinere ca-ti incarca bateria uzata a libidoului.

Sufocat de cultul ei, tremuram din cauza prezentei sale invizibile care nu-mi dadea pace si nu mai respiram decat neregulat. Sa traiesc astfel, invaluit in singuratate, ma dizolva.

Zdrobit de durere, am stiut pe atunci ca o pasiune decisiva, cea a unei vieti, merita toate indraznelile. Da, spun bine toate.

..realitatea se afla in corpul observat sau in ochiul care priveste?

…in ultimele luni de viata ale tatei, cand metastazele colcaiau sub pielea lui arsa de razele cobalt, mama a adus acasa un pictor, portretist abil. Ore in sir au pozat unul langa altul, dar artistul, in loc sa-i arate asa cum erau la patruzeci si sase de ani (el) si patruzeci si patru de ani (ea), i-a infatisat asa cum n-aveau sa fie niciodata impreuna: la nouazeci de ani, cocarjati de incercari, de hohote de ras si de uimiri.