Scris pe trup - Jeanette Winterson

De ce masura iubirii este pierderea ei?

De ce lucrul cel mai lipsit de originalitate pe care ni l-am putea spune este, de fiecare data, cel pe care asteptam sa-l auzim? "Te iubesc" sunt cuvintele altcuiva. Nici tu, nici eu n-am fost primii care le-au rostit si totusi cand le spui tu si cand le spun eu suntem ca niste salbatici care au dat peste doua cuvinte si au inceput sa le venereze. Le-am venerat si eu, la randul meu, insa acum sunt o fiinta solitara, aflata pe o stanca taiata din propriu-mi trup.

Dragostea cere sa fie exprimata. Nu vrea sa stea cuminte, sa pastreze tacerea, sa fie buna si modesta, sa fie doar vazuta, dar nu si auzita, nu . Ea va izbucni in vorbe de lauda, nota cea inalta ce sparge sticla si varsa lichidul din pahare. Ea nu e genul conservator. E un vanator de prada mare, si prada ei esti tu. E-un joc blestemat. Cum sa continui jocul, atunci cand regulile lui se schimba intruna?
Dragostea pune lumea in miscare. Iubirea e oarba. Singurul lucru de care avem nevoie este dragostea. N-a murit nimeni din iubire neimpartasita. O sa-ti treaca.

In tacere e mult mai greu sa faci fata intrebarilor importante, celor cu mai mult de un raspuns, celor fara de raspuns. Odata puse, ele nu se evapora lasandu-ti mintea prada unor fantasme mai senine. Odata rostite, ele capata si dimensiune si consistenta materiala, iti pun piedica pe trepte sit e trezesc in toiul noptii. O gaura neagra ce devoreaza tot ce o inconjoara, si nici macar lumina nu resuseste sa scape. Atunci e mai bine sa nu pui intrebari? E mai bine sa fii un porc multumit decat un Socrate nefericit? Dat fiind ca industrializarea agriculturii a facut ca viata porcilor sa fie mai grea decat a cea filozofilor, am sa risc.

Sa nu stai mult, iubire. Am incercat sa mi te scot din minte, dar nu reusesc sa mi te scot din trup. Ma gandesc la corpul tau zi si noapte. Atunci cand incerc sa citesc, pe tine ce citesc. Cand ma asez la masa, pe tine te mananc. Atunci cand ma atinge, ma gandesc la tine. 

Si si-a pus manusile albe, ca sa nu lase amprente atunci cand a batut in inima mea si am crezut ca numele lui e Iubire.

..cat de greu e sa distrugi trecutul si cat de greu e sa-l uiti.

Imi cumparasem un apartament nou pentru a o lua de la inceput, dupa o poveste de dragoste care ma imbolnavise. Nu trupeste, pentru ca fizic vorbind n-aveam nicio problema, ci emotional. Trebuia sa-mi tin inima in carantina, ca nu cumva sa transmit boala si altcuiva.

Ar trebui sa-mi amintesc motto-ul pe care bunica mea il spunea celor suferinzi pentru a-i incuraja. Nu era genul care-si pierde timpul aiurea cu dileme dureroase si sfasietoare. "Ori te caci, ori ridica-te de pe oala". 

N-o iubeam si nu voiam s-o iubesc. N-o doream si nu ma puteam imagina dorind-o. Toate acestea erau in favoarea ei. Recent aflasem ca A TE INDRAGOSTI se poate scrie si A FACE ECHILIBRISTICA MORTALA LEGAT LA OCHI.

..pasiunea e pentru sarbatori, si nu pentru fiecare clipa.

Cateodata, cel mai bun sfetnic iti esti tu insuti.

Nu-ti dai niciodata inima cu totul, o imprumuti doar, din cand in cand. Daca nu ar fi asa, atunci cum ai putea sa ti-o iei inapoi fara sa ceri voie nimanui?

Oare cat va dura pana vor incepe strigatele? Pana cand vor incepe sa curga lacrimile si acuzatiile si va reaparea durerea? Acea durere inconfundabila de bolovan in stomac ce te napadeste atunci cand pierzi ceva ce inca n-ai apucat sa-ti dai seama cat valoreaza exact? De ce masura iubirii este pierderea ei?

Ma inec in inevitabil.

Cine esti tu, de ma faci sa ma simt asa? Cine esti tu, de faci ca timpul sa nu aiba nicio importanta?

N-am indraznit sa visez sa te iau in stapanire, dar am vrut sa ma iei in stapanire tu.

Avea ochii plini de lacrimi. O ranisem. Am regretat ca i-am spus toate povestile acelea despre fostele mele iubite. Voiam s-o fac sa rada si la momentul respectiv chiar rasese. Acum insa ne presarasem drumul cu sarma ghimpata. Nu avea incredere in mine. Prietenia cu mine o amuzase. Acum, cand prietenia devenise dragoste, apropierea mea ii putea fi letala.

Vreau sa vii la mine fara trecutul tau. Cuvintele pe care le-ai invatat vreau sa le uiti. Uita ca ai mai fost aici, in alte dormitoare si in alte locuri. Incepe cu mine de la capat. Nu-mi spune ca ma iubesti decat dupa ce ai demonstrat-o.

- Evident ca ma vad cu ea. Ii vad chipul pe fiecare panou publicitar, pe monedele din buzunar. O vad cand ma uit la tine. O vad cand nu ma uit la tine.
N-am zis nimic din toate astea, am murmurat ceva de genul da, ca de obicei, lucrurile s-au schimbat. LUCRURILE S-AU SCHIMBAT, ce comentariu de tot rahatul, eu am schimbat lucrurile. Lucrurile nu se schimba, nu sunt ca anotimpurile, in rotatia lor zilnica. Oamenii sunt cei care schimba lucrurile. 

Ce vieti sanatoase si de bun simt. Oare oamenii astia stateau cu ochii in tavan in toiul noptii ascunzandu-si inimile, in timp ce-si ofereau trupurile? Oare pe femeia de la fereastra o apuca o disperare surda pe masura ce orologiul o impingea tot mai aproape de ora de culcare? Isi iubea sotul? Il dorea? Ce simte el cand isi vede nevasta desfacandu-si cordonul neglijeului? Oare intr-o alta casa e alta persoana dupa care tanjeste acum asa cum tanjea altadata dupa ea?

N-as putea spune ca ma copleseste fericirea, dar amintirea are asa o forta, incat te poate face, pentru o vreme, sa uiti complet de realitate. Sau amintirea este de fapt realitatea?

Ne atingem unul pe altul, ne unim si ne despartim, suntem separati de campuri de forta pe care nu le intelegem.

Imi inabusea simturile. Cu ea am uitat de sentimente si m-am complacut in multumire. Si multumirea e un sentiment spui? De unde stii ca nu e chiar absenta sentimentului?

E usor sa inseli. Infidelitatea nu e un motiv de lauda. La inceput, nu te costa nimic sa iei din increderea pe care cineva si-a pus-o in tine. Scapi neprins, mai iei putin si inca putin, pana cand nu mai ai din ce lua. Straniu, mainile ar trebui sa-ti fie pline avand in vedere cat ai luat, insa atunci cand le deschizi, in ele nu se afla nimic.
Cand zic "Am sa-ti port credinta", trag o linie clara, delimitand orice alte dorinte. Nimeni nu poate legifera dragostea; nu i se pot da ordine si nu poate fi lingusita si facuta sa-ti dea ascultare. Iubirea isi apartine doar siesi, e surda la rugaminti si nu o poti cere prin violenta. Dragostea nu e ceva ce poti negocia. Iubirea e singurul lucru mai puternic decat dorinta si unicul motiv logic pentru care poti rezista tentatiei. Exista oameni care spun ca poti baricada usa, tinand astfel afara ispita, cei care cred ca dorintele ratacite pot fi alungate din inima asemenea zarafilor de pe langa temple. Poate chiar reusesc, daca iti tii sub control slabiciunile zi si nopate, nu te uiti, nu mirosi, nu visezi.

Cand spun "Am sa-ti port credinta", trebuie sa o spun din adancul sufletului, in ciuda formalitatilor, in loc de formalitati. Daca am sa comit adulter in inima mea, atunci inseamna ca te-am pierdut putin. Imaginea chipului tau stralucitor se va incetosa usor. S-ar putea ca, o data sau de doua ori, sa nu bag de seama, si sa ma mandresc ca am savurat aceste excursii carnale la modul cel mai cerebral. Si usor, astfel voi fi tocit acea cremene ascutita ce aprinde flacara dintre noi, dorinta noastra pentru fiinta iubita, mai presus de orice altceva.

Cu Louise, vreau sa incerc altceva. Vreau sa am vacanta si intoarcerea acasa din vacanta, la un loc. Pentru mine, ea e si marginea prapastiei si surescitarea pe care mi-o provoaca, dar trebuie sa cred asta si dupa ce se vor scurge primele sase luni.
Cu Bathseba, cea mai lunga iubire a mea, care a ajuns la trei ani, am pacalit minutarul cel fidel. Ea era atat de rar cu mine, incat, desi a ocupat in viata mea un interval destul de lung de timp, zilele mele se scurgeau cel mai adesea in absenta ei. Poate ca asta era secretul. Daca ar fi stat cu mine, ar fi mancat cu mine, ar fi spalat, frecat si facut baie cu mine, poate ca totul s-ar fi terminat in sase luni, sau macar ar fi inceput sa scartaie. Cred ca o stia.
Asadar, ce anume afecteaza ceasul circadian? Ce-l face sa stea in loc, ce-l incetineste, ce-l accelereaza?

M-a sarutat si in sarutul ei am gasit toata complexitatea pasiunii. Iubire carnala si iubire copilaroasa, virginitate si pacat. M-a mai sarutat oare vreodata cineva?

Ce alte locuri exista pe lume in afara de cele pe care le descoperi pe trupul fiintei iubite?

Nu vreau sa fiu obiectul distractiei tale si nici tu obiectul distractiei mele. Nu vreau sa-ti dau un pumn de amuzament, incurcand liniile clare ce ne leaga, fortandu-te sa stai in fata mea in genunchi, apoi sa te ridici iar. Chipul vizibil al unei vieti asupra careia domneste haosul. Vreau ca acel cerc din jurul inimilor noastre sa ne fie calauza, si nu motiv de spaima. Nu vreau sa te tin mai strans decat ai putea suporta. Nu vreau ca liniile sa se estompeze, iar capetele firelor sa inceapa sa atarne in afara, oferindu-ne suficienta funie cat sa ne agatam in streang.

Articulatia degetelor, limbajul surdomutilor insemnand pe trup setea de trupul celuilalt. Cine te-a invatat sa-mi scrii pe spate cu sange? Cine te-a invatat sa-ti folosesti mainile ca pe un fier inrosit? Ti-ai gravat numele pe umerii mei, m-ai marcat ca apartinandu-ti. Buricele degetelor tale s-au preschimbat in presa de tipar, imi imprimi un mesaj in piele, iar fiecare atingere a ta transmite un mesaj corpului meu. Codul tau morse interfereaza cu bataia inimii mele. Inainte de a te intalni inima-mi batea regulat, ma bazam pe ritmul ei, avusese perioade de mare activitate si se intarise. Acum, tu ii modifici ritmul cu propriul tau ritm, canti la mine, bati darabana pe mine, iar eu iti raspund incordandu-ma.
Scris pe trup e un cod secret vizibil doar intr-o anumita lumina; acolo sunt acumularile de-o viata. In anumite locuri, palimpsestul este atat de adanc gravat, ca literele par a fi de braille...Nu stiam ca Louise are maini care pot citit. M-a tradus, recreandu-ma in propria ei carte.

De ce trece ardoarea? Timpul ce te va vesteji pe tine ma va vesteji si pe mine. Vom cadea ca niste fructe coapte si ne vom rostogoli in iarba impreuna. Dragul meu prieten, lasa-ma sa ma culc langa tine, cu ochii la nori, pana cand ne va acoperi tarana si nu vom mai fi.

Nu vreau ca tot ce fac sa stea sub semnul sortii, vreau sa pot alege.

..Epiderma Virtuala va fi la fel de sensibila ca si stratul exterior al pielii tale.
Insa eu, oricat de retrograd ar parea, prefer sa te tin in brate si sa ma plimb cu tine prin umezeala unei pajisti englezesti adevarate, intr-o ploaie englezeasca adevarata. Prefer sa strabat toata lumea ca sa te am langa mine decat sa zac acasa, formand numarul teleprezentei tale. 

Mi-ai spus:
- O sa-l parasesc, fiindca dragostea mea pentru tine, face din orice alta viata o minciuna.
Am ascuns aceste cuvinte in captuseala hainei. Le-am scos acum afara, ca un hot de bijuterii care-si admira prada atunci cand nu-l vede nimeni. Scrisul a ramas la fel, n-a palit. Nimic legat de tine n-a palit. Inca mai esti culoarea sangelui meu. Esti sangele meu. Cand ma uit in oglinda, nu chipul meu e cel pe care-l vad. Trupul tau de doua ori. O data tu, o data eu. De unde pot sti care esti tu si care sunt eu?

Nici nu am stiut ca e posibila o asemenea fericire. Poate dragostea sa aiba consistenta? Pentru mine, este ceva palpabil, sentimentele dintre noi le cantaresc in palme asa cum iti cantaresc capul cand ti-l tin in maini. Ma agat de dragoste asa cum se agata un alpinist de franghie. Stiam ca drumul nostru va fi greu de urcat, dar nu m-am gandit ca vom ajunge la o stanca atat de abrupta.

Ma voi gandi la tine in fiecare zi, de multe ori pe zi. Trupul meu are imprimat peste tot desenul mainii tale. Pielea ta e si a mea. M-ai descifrat, si acum sunt usor de citit. Mesajul este unul foarte simplu: dragostea mea pentru tine. Vreau sa traiesti. Iarta-mi greselile. Iarta-ma.

In cartile despre cum sa faci fata despartirilor, ti se spune sa dormi cu o perna langa tine.(...) Nu vreau nicio perna, vreau sa-ti simt trupul respirand si miscator. Vreau sa ma tii de mana in intuneric, vreau sa ma rostogolesc spre tine si sa ma imping in tine. Cand ma duc la culcare noaptea, patul e cat un intreg continent. E un spatiu alb nesfarsit, in care nu te voi gasi. Il strabat centimetru cu centimetru, insa tu nu esti aici. Nu e un joc, n-o sa sari cine stie de unde, ca sa ma iei prin surprindere. Patul e gol. Sunt in pat, insa patul e gol.

Am ochi caprui, ce-au zabovit in zbor deasupra corpului tau asemenea unor fluturi. Am strabatut intreaga distanta a trupului tau, dintr-o parte in cealalta a coastei tale de fildes. Cunosc padurile unde ma pot odihni si unde pot gasi hrana. Te-am cartografiat cu ochiul meu gol si te-am pus bine la pastrare, la adapost. Milioane de celule ce-ti alcatuiesc tesuturile imi sunt parcelate pe retina. Daca zbor noaptea, stiu exact unde ma aflu. Trupul tau e pista mea de aterizare.

Acum, ca te-am pierdut, nu te pot lasa sa te dezvolti, trebuie sa fii o fotografie, si nu un poem. Trebuie sa te debarasezi de viata, asa cum m-am debarasat si eu de viata. 

 “Exploreaza-ma” mi-ai spus, si eu mi-am adunat hartiile, termosurile si hartile, crezand c-am sa ma-ntorc curand. Am plonjat in adancul tau si nu mai gasesc drumul spre iesire. Uneori cred ca am ajuns la lumina, ca ma vei arunca afara ca balena pe Iona, insa apoi dau un colt si ma recunosc iar. Ma vad pe mine in textura pielii tale, traind in osatura ta, plutind prin cavitatile ce decoreaza peretii oricarui chirurg. Asa te cunosc. Esti ceea ce cunosc.

Salveaza-ma. Ridica-ma langa tine, lasa-ma sa ma tin de tine, sa-mi pun bratele in jurul mijlocului tau, sa-ti ating spinarea cu capul meu. Mirosul tau ma linisteste si ma adoarme, m-as putea ingropa in puful cald al trupului tau.

Pentru ca le tii inchise ca pe un evantai, nimeni nu banuieste ca de omoplatii tai sunt prinse aripi. In timp ce stateai intinsa pe burta, ti-am framantat marginile colturoase ale zborului. Esti un inger cazut, dar nemiscat, asa cum sunt ingerii; trupul iti e usor ca de libelula, ai aripi mari aurii, taiate din soare.
Daca n-am grija, am sa ma tai in tine. Daca-mi strecor mana in treacat si-ti mangai marginea ascutita a scapulei, atunci cand imi voi ridica palma, aceasta va fi plina de sange. Rana ce nu se va vindeca daca nu-ti acord atentia pe care o meriti.
Tintuieste-ma de tine. Te voi bantui ca un cosmar. Esti Pegas, calul cel inaripat, ce nu voia sa fie inseuat. Incordeaza-te sub mine. Vreau sa-ti vad ghemul de muschi incordandu-se si intinzandu-se. Triunghiuri atat de neprihanite ce ascund o atat de mare putere. Nu te cabra spre mine, gata sa irumpi cu toata forta. Mi-e teama de tine cand, in patul nostru, imi intind mana sa te ating si simt cele doua taisuri intoarse catre mine. Dormi cu spatele la mine, ca sa te am in fata ochilor intreaga. Imi ajunge.

Dintre toate imaginile care-mi vin in minte cand ma trezesc si cand dorm cea mai insistenta este cea a chipului tau. Chipul tau, neted ca oglinda si limpede ca oglinda. Fata ta in bataia lunii, argintata de lumina rece reflectata, fata ta in intregul ei mister, dezvaluindu-ma.
Am decupat forma chipului tau in oglinda inghetata, chipul tau mai mare decat corpul meu, gura ta plina cu apa. Te-am tinut la pieptul meu in acea zi cu zapada, conturul tau mi-a taiat haina. Cand mi-am lipit buzele de obrazul tau inghetat, m-ai ars. Pielea din coltul gurii mi s-a despicat, gura mi s-a umplut de sange. Cu cat te-am tinut mai strans, cu atat mai repede te-ai topit. Te-am tinut asa cum te va tine in bratele ei moartea. Moartea ce trage incet cortina grea a pielii pentru a dezvalui carcasa de oase pe care o ascunde.
Chipul tau ma strapunge. Ma face ciur. In gauri indes aschii de speranta, dar speranta nu ma vindeca. Sa-mi indes bine in ochi uitarea, in ochii slabiti de atata uitat? Osul frontal, oasele palatine, oasele nazale, oasele lacrimale, pometii, maxilarul, osul craniului, oasele urechii interne, mandibula.
Acestea sunt scuturile mele, acestea sunt paturile mele, aceste cuvinte nu-mi amitesc de chipul tau.

Sa ridicat sa puna cafea si a adus-o, proaspata, cu aroma de plantatii si de soare. Aburul inmiresmat ne-a incalzit chipurile si mi-a opacizat ochelarii. A desenat o inima pe fiecare lentila.

Azi am gasit un fir de par de-al ei pe haina mea. L-am vazut, auriu, in lumina. L-am rasucit in jurul degetelor aratatoare si l-am indreptat...Sa fie asta firul ce ma leaga de tine?
In cartile despre cum sa faci fata durerii pierderii cuiva drag nu-ti spune nimeni cum e atunci cand dai pe neasteptate de o particica din fiinta iubita.

"O sa treci peste asta..." Cliseele sunt cele care fac atata rau. Sa pierzi pe cineva pe care-l iubesti inseamna sa-ti schimbi viata pentru totdeauna. N-o sa treci peste asta, pentru ca "asta" e chiar fiinta pe care ai iubit-o. Durerea se opreste, apar oameni noi, insa rana nu se mai inchide niciodata. Cum ar putea? Moartea nu sterge insusirile unice ale cuiva care a contat suficient de tare ca sa-l plangi. Aceasta gaura din inima mea are forma ta, si nimeni altcineva n-o va umple vreodata. Si de ce as vrea s-o faca?

Moartea ne reduce la logica bulversata a unui copil mic. De ce ieri si nu azi? Si unde esti?

Oare cei morti isi gasesc linistea dincolo de zarva acestei lumi? Cum ne putem gasi linistea noi? cei a caror dragoste, oricat de mare, nu ni-i poate intoarce pe cei dragi, nici macar pentru o singura zi? Ridic capul spre usa si ma gandesc ca poate ai sa fii in prag. Stiu ca glasul ce se aude pe hol este al tau, insa, cand ies in fuga, holul este gol. Nu pot face absolut nimic, nu pot schimba nimic. Tu ai avut ultimul cuvant.
Fluturii din stomac dispar, ca si durerea surda ce pune stapanire pe mine atunci cand ma trezesc. Uneori ma gandesc la tine si ametesc. Amintirea imi face capul usor, ca dupa ce bei sampanie. Toate lucrurile pe care le-am facut. Daca mi-ar fi spus cineva ca asta este pretul, as fi acceptat sa-l platesc. Asta ma uimeste; dincolo de toata suferinta si de starea jalnica in care ma aflu, am o revelatie brusca. A meritat. Dragostea merita orice pret.


Pasiunea nu e bine-crescuta. Degetele ei mi-au lasat urma. Ar fi fost in stare sa ma lege de ea cu franghii si sa ne puna sa stam cu corpurile lipite, fara sa ne putem misca decat deasupra celuilalt trup, fara sa putem sa atingem altceva decat celalalt trup. Daca s-ar fi putut, ne-ar fi lipsit de toate simturile, cu exceptia celui tactil si a celui olfactiv. Intr-o lume oarba si surdomuta, ne-am fi putut consuma pasiunea la nesfarsit. Dupa fiecare sfarsit, un alt inceput. Doar ea, doar eu. Era geloasa, dar si eu eram. Dragostea ei era violenta, dar la fel era si a mea. Era geamana mea, si am pierdut-o.

Tu ce ai face? Ai lasa trupul in mainile strainilor? Trupul ce a stat intins langa tine, la bine si la rau. Trupul dupa care bratele tale continua sa tanjeasca, mort sau nu. Ai cunoscut in amanunt fiecare muschi, ai fost martor la miscarea pleoapelor in somn. Acesta este trupul pe care iti sta scris numele, si el trece in mainile unor straini.
Fiinta pe care o iubesti a plecat intr-o tara straina. O strigi, insa nu-ti raspunde. Strigi pe campuri si in adancul vailor, insa acolo nu se afla nimeni. Terenul e dur si urcat. Nu o vei face sa se intoarca in acest fel. Poate ca va desparte doar un giulgiu. Fiinta iubita te poate astepta pe coline. Ai rabdare si porneste cu pas usor, lasandu-ti trupul sa se astearna, ca un papirus.

Faptul ca stiu ca vei fi acolo imi da o incredere care-mi face trupul usor. Ma asteapta cineva. Exista un continuum. Exista libertate. Putem fi zmeie si ne putem tine franghiile reciproc. Nu e nevoie sa ne facem griji ca vantul va fi prea puternic.

Oamenii stiu de obicei motivul precis pentru care sunt fericiti. Doar rareori stiu insa de ce sunt tristi.
Tristetea e un gol. Un spatiu fara aer, un loc mort si sufocant, locuinta celui trist. Tristetea e un bloc de inchiriat, cu camere ca niste custi de gaini, iti clocesti propria mizerie, stai in propriul jeg. Tristetea e un drum pe care nu ai unde sa intorci si sa te opresti. Strabate-l impins de cei din spate, cu piedici puse de cei din fata. Strabate-l cu viteza furioasa, chiar daca zilele iti sunt mumificate in plumb. Se intampla atat de repede, din clipa in care ai pornit nu exista nicio ancora din lumea reala care sa te incetineasca, nimic de care sa te agati. Tristetea te trage afara din suporturile vietii tale, lasandu-te sa cazi liber. Oricare ar fi iadul tau personal, in Tristete vei gasi milioane de asemenea iaduri. E un oras in care cosmarurile tuturor se adeveresc.

Mi-e dor de tine, Louise. Apele, oricat de multe, nu pot stinge dragostea, suvoaiele n-o pot ineca. Atunci ce o ucide? Doar asta: neglijarea ei. Sa nu te vad cand stai in fata mea. Sa nu ma gandesc la tine in toate lucrurile cele mici. Sa nu-ti fac loc sa mergi langa mine pe strada, sa nu intind masa pentru doi. Sa te aleg din obisnuinta, nu din dorinta, sa trec de florarie fara nici un gand. Sa las vasele nespalate, patul nefacut, sa nu te bag in seama dimineata, sa te folosesc in timpul noptii. Sa tanjesc la altcineva in timp ce te pup pe obraz. Sa-ti spun numele fara sa-l aud, plecand de la premisa ca e al meu, am dreptul sa-l strig.

- Unde ai cautat-o?
- In toate locurile unde avea ce sa caute. Nu e nicaieri.
- Oamenii nu se evapora.
- Ba sigur ca da. A aparut din neant, iar acum s-a reintors in neant. Oirunde ar fi, eu nu ma pot duce acolo.