Mathias Malzieu - Mecanica Inimii

Intai de toate, nu atinge acele. In al doilea rand, stapaneste-ti mania. In al treilea rand, niciodata, nici in vecii vecilor, nu te indragosti. Caci atunci, pentru totdeauna, acul care arata orele la ceasornicul inimii tale iti va strapunge pielea, oasele ti se vor sfarama, iar mecanica inimii se va strica iarasi.

Nu-ti face griji, micutule! In viata, totul trece, sa stii! Ne vindecam intotdeauna, chiar daca ne ia ceva timp.

Tu esti inca mic, n-ai amintiri, dar intr-o buna zi o sa-ti deschizi traista si o sa gasesti un crampei de copilarie. Si atunci o sa ti se umple inima de bucurie.

Cantecul imi rascoleste sufletul si in tot trupul simt ca-mi ploua si e soare totodata.

Mai devreme sau mai tarziu, o sa platesti cu multa suferinta intreaga bucurie care te cuprinde cand iubesti. Si cu cat vei iubi mai mult, cu atat durerea pe care o vei simti va fi mai ascutita. Vei cunoaste dorul, chinurile geloziei si ale incertitudinii, senzatia ca esti respins si ca ti se face o mare nedreptate. Frigul o sa-ti macine oasele, iar sangele se va preschimba in sloiuri de gheata ratacind pe sub piele, prin tot trupul.

Ne intrecem amandoi in afurisitele de orgolii. Stateam in cumpana daca sa izbucnim in ras sau sa ne facem foc de manie.

Chinurile dragostei preschimba oamenii in monstri de tristete.

De ce ma tem? De tine, mai precis, de mine fara tine.

Ce cald imi tineai! Inca mai simt caldura ultimei noastre imbratisari si, totusi, mi-e asa de frig, de parca nu te-as fi intalnit deloc in cea mai friguroasa zi din lume.

Nu cunosc nimic pe lumea asta mai amuzant ca imprudenta!

Fii imprudent, dar mai inainte de toate, daruieste, daruieste-te fara sa te gandesti prea mult!

La noapte o sa ma catar pe luna, o sa ma trantesc pe cornul ei stralucitor ca intr-un hamac si o sa visez cu ochii deschisi.

Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam incendii...corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pământ. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muschi pana in varful degetelor.

La intrarea in inima ei, lacatul isi schimba cifrul zi de zi. Uneori cochilia e tare ca o stanca. Ma straduiesc zadarnic sa scornesc mii de combinatii de mangaieri si de vorbe mestesugite, usa tot inchisa ramane. Cu toate astea, imi place la nebunie sa-i stric cochilia! Sa-i vad geamatul cand se crapa, sa-i vad gropitele adancindu-i-se la coltul buzelor, care par sa sopteasca "sufla ca sa-mi treaca", sa-i fac tandari sistemul de aparare.

Tanjeam dupa o dragoste mare si acum m-am pomenit cu un lant de munti care imi creste direct sub oase.

Degeaba ne intalnim sub clar de luna, vreau sa ne iubim in plin soare.

Ii primesc mangaierile ispititoare cu rasuflarea taiata. Cand stinge lumina, gandurile mi se dizolva in tot trupul.

Constelatii de alunite minuscule ii roiesc de la gat pana la sani. Sunt astronomul pielii ei presarate cu stele, pe care le adulmec cu nesat. Buzele intredeschise ma innebunesc, buzele mi se infierbanta, iar picioarele imi iau foc. Ii strivesc sub sarutari florile trupului si ea isi risipeste petalele sub ochii mei, daruindu-mi toata seva. Atingerile ei sunt descarcari electrice dureros de dulci. O strang in brate.

Parem doua stelute de fidea in format mare si facem dragoste cu incetinitorul, in clipocitul apei, doar sarutandu-ne, fara sa ne patrundem. Niciodata n-am mai trait o senzatie atat de intensa.

Pe drum, inlauntrul meu se da o lupta intre dorinta, frica si indoiala. N-as fi crezut niciodata ca o sa fie atat de greu sa tin langa mine fiinta pe care o iubesc din toata inima. Ea mi se daruieste toata, fara retinere, mi-a pus sufletul ei in palma cu marinimie. Eu fac la fel, dar nu se cunoaste. Poate ca nu stiu sa ma daruiesc.

Teama ca o voi pierde si durerea de cap se amesteca intr-un vartej electric de neoprit. O sa vomit jaratic, il simt urcand pe esofag si inundandu-mi creierul. Scurtcircuit sub teasta. Pronunt sentinte definitive. Imediat ce le rostesc, as vrea sa le pot retrage, dar fierea e prea amara. Simt ca se rup, pe rand, toate lanturile care ne legau. Corabia noastra se scufunda lovita de-atatea cuvinte grele ca plumbul. As vrea sa pot opri masinaria care isi scuipa resentimentele pana nu e prea tarziu, dar nu izbutesc.

In ochii ei, care m-au fermecat altadata deschizandu-si petalele pleoapelor, acum nu mai vad decat neguri si ploi. E cel mai rece dus care ma readuce cu picioarele pe pamant. In oglinda sparta a ochilor ei ma vad pe mine insumi: o sa distrug totul, daca nu ma opresc cat mai repede.

Umbrele se deschid ca florile de toamna tarzie; am obosit sa mor putin cate putin, in fiecare zi.

Ma socoteam in stare sa fac totul pentru ea, sa macin graunte de luna si sa i le presar pe pleoape.

M-as arunca direct in pat. Sigur as mai gasi sub perna cateva vise din copilarie...si-as cauta sa nu le strivesc sub povara grijilor de adult care mi s-a cuibarit sub frunte. As incerca sa adorm, gandindu-ma ca n-o sa ma mai trezesc niciodata.

Asta seara ma bag in pat cu gandul de a scormoni prin cosul de gunoi al amintirilor si al viselor de dragoste. Vreau sa vad ce-a mai ramas din inima mea de odinioara, cea in care s-au ivit primii fiori ai iubirii.