Ileana Vulpescu - Arta Compromisului

De multe ori te bucuri prea devreme si te caiesti prea tarziu..

…ca sa fiu sincera cu mine insami, trebuie sa recunosc si eu c-am ajuns la un imobilism , la o stagnare de unde nu mai doresc nimic. O schimbare chiar m-ar…dezechilibra. De fapt nu mai astept nimic de la viata. Am impresia ca, moral, mi-am incheiat socotelile. Ramane sa vietuiasca trupul, cat a fost programat.

....Si rasul, rasul sanatos parca sta sa moara. Asta-i semn de devitalizare a lumii. De dus, lumea nu se duce, dar nici nu mai traieste. Traiesti, de fapt, cat ai in tine o doza de inconstienta, de nerecunoastere a lumii. Cand i-ai aflat tertipurile nu mai traiesti, o duci de pe-o zi pe alta si-atata.Scarba, dispretul..omoara dragostea de viata.

Si pentru ce? Crezi ca lumea invata ceva? Invata doar cum sa-si amplifice oroarea. Uita, uita ca sa nu plezneasca de-atata memorie. Uita, ca sa se apere.

Nu spune tot ce stii, nu crede tot ce-auzi, nu face tot ce poti.

Nimeni nu este nici atat de bun, nici atat de rau pe cat pare.

O fapta rea se poate sterge cu o fapta buna, dar o vorba rea nu se mai sterge cu nimic. Vorba odata iesita din gura e ca piatra pornita din prastie.

…. Cele trei conditii care s-ar parea ca fac batranetea suportabila si pentru cine-i este spectator: sa nu-ti povestesti viata, sa nu dai sfaturi, sa nu te vaieti.

Golurile din peisajul sufletesc al individului nu se mai umplu. Ce-a luat viitura e bun luat. Relatiile conventionale poti intretine cu oricine dar prietenia pierduta e ca o moarte.

Omului i se detracheaza mintea, contaminandu-se de la putreziciunea din suflet, unde, in loc de-o corola de lumina, i-a crescut un zgarci puturos. Placerea de-a batjocori e semnul unui sindrom de degradare majora; atractia catre hidos, catre patologic. Placerea de-a mirosi starvuri. Una e sa critici detasat, alta e sa vrei sa ucizi si sa stai calare pe cadavru.

Cu toate ca prietenia nu porneste din elanuri hormonale, se stinge la fel ca si amorul, la o bataie de vant.

Ca-n prag de batranete am ajuns sa cresc caine, e si asta o experienta. Priveam cu zambet pe cine vedeam plimband caini acum 20 de ani. Am verificat pe propria piele valoarea proverbului oriental, care te sfatuieste sa nu scuipi niciodata-n fantana, ca poate ai sa bei primul din ea.

Unii se sting, ucisi de umilinta. Umilinta face scrum dorinta de-a trai.

Traiesc doar fiindca viata mi se pare o datorie din care nu poti pleca la vrere, fara sa para ca te razbuni pe altii.

Daca s-ar muri de scarba, ar trebui sa mor macar de trei ori pe zi.

Ce stim noi despre altii? Doar ce ne-arata ei. In tacerile lor nu putem patrunde. Banuiesc ca fiecare poarta-n suflet cate o cruce si ca fiecare este un rezumat al sufletului celorlalti.

Durerea fizica si cea sufleteasca nu sunt de imaginat, oricat de bine ti-ar fi descrise, pana ce nu le-ai simtit cu propria fiinta. Cui nu cunoaste cu propriul trup crizele de tetanie, care-ti prefac muschii intr-un ghem inclestat de durere, cui n-a simtit burghiul in oase al crizelor de hipocalcemie, cui n-a eliminat pietre de la rinichi, cum sa-i explici sa te creada ca acela care a avut parte de ele, in clipele crizei isi doreste moartea ca pe-o mantuire?   Cui n-a avut parte sa-si simta sufletul tandari, coplesit de deznadejdea care-i anihileaza orice dorinta de-a mai vietui, cum sa-i explici pe-nteles cat ti-ai dori sa cazi intr-un somn din care sa nu te mai trezesti?

Batran esti nu doar fiindca ai coxartroza, gonartroza si alte artroze, ori pusee reumatice, ori cataracta ori mai stiu eu ce. Batran esti cand nu te mai intereseaza nimic, cand nu mai esti curios, cand ti se pare c-ai vazut totul si ca nimic nu te mai poate bucura. Asta inseamna sa fi batran. Sa nu te mai poti bucura.

Ca sa stii ce-nseamna o durere, de orice fel, trebuie s-o fi simtit. Ca sa stii ce-nseamna privirea pe care si-a pus umilinta pecetea trebuie sa-ti fi ingropat macar o data ochii in asemenea oglinda a deznadejdii si sa te fi simtit macar o clipa infratit cu purtatorul ei.

Este o desertaciune care se petrece pe pamant si anume, sunt oameni neprihaniti carora le merge ca si celor rai, care fac fapte rele; si sunt oameni rai carora le merge ca si celor neprihaniti, care fac fapte bune. Eu zic ca si aceasta este o desertaciune.

La cata suferinta si la cata nenorocire e pe lume, mi-e rusine sa spun ca suferinta mea cea mai mare este imperfectiunea lumii.

Mintea si sufletul omului nu merg totdeauna pe-aceeasi poteca.

Oricarui barbat, din orice categorie sociala, cat de multe slugi ar avea, ii place sa manance si ceva gatit de mana nevestei.

Nu-mi pare rau ca mor. Am trait destul. Imi pare rau ca n-am sa te mai vad printre florile din casa, printre bibelouri, la masa noastra noi doi… Imi pare rau ca n-am cum sa-ti multumesc pentru cat m-ai rasfatat. Am fost copilul tau, sotul tau, prietenul tau. Mi-ai daruit tot ce poate cineva darui mai de pret: dorinta si efortul de-a infrumuseta viata cuiva. Imi pare rau ca n-am sa te mai vad.

Atatea fructe frumoase si gustoase au samburele amar.

Cine-si traieste mare parte a vietii pentru altii, cand i se iau poverile de pe umeri, nu se simte usurat ci descumpanit. Isi pierde echilibrul, ca apucat de-o brusca ameteala.

Isi asemana viata cu fazele firesti anuale din viata plantei: de la verdele crud adolescentin, trecand prin verdele inchis, intens al maturitatii, indreptandu-se catre toamna, intr-o cascada de culori, de la galbenul palid al paiului de grau pana la castaniul si la ruginiul prevestitor de sfarsit.”Am ajuns si eu la ruginiul prevestitor de sfarsit. Numai ca eu, cand am sa ruginesc de rugina finala, n-am sa mai invii in nicio primavara.”

Recviem pentru iubirile defuncte.Iata un titlu care ne-ar cuprinde si pe noi doi si iubirile noastre trecute. Iubirile mele, toate trei, dorm la „Bellu”. Eu, iubirea lui M., pasesc vie, alaturi de el. Daca ne-ar vedea cineva, ne-ar putea crede un cuplu de-ndragostiti de varsta a treia, iar noi avem numai cenusa-n suflet.

Suferinta batranilor n-are nici pe departe intensitatea pe care o da aceeasi cauza la tinerete.

Se privira o clipa in ochi, uimiti ca pana atunci mersesera unul langa altul ca doi orbi. Simti fiecare ca pe un suvoi fierbinte unda de tristete si de regret care-si facea drum dintr-un suflet in altul printr-o singura privire.

Tineretea dac-ar sti, batranetea de-ar putea...

La ce ne-ar folosi Raiul, daca n-am intalni in el nicio fiinta pe care am iubit-o in viata de-aici.

Cu doua sentimente majore m-am ales de la viata: cu dezamagirea si cu sila.

De-un singur “bun” inalienabil dispunem toti, bogati ori saraci: de trecut. Prezentul e nesigur; viitorul o-nchipuire, optimista sau pesimista.

Ce vina ai tu ca e-atat de mult trecut in mine…

Cata frumusete e pe lumea asta si cata marsavie e-n sufletul oamenilor.

In sufletul nostru- mai ales cand suntem batrani- fiecare ne simtim petic din gunoiul nostru, infratiti cu alte petice din acelasi gunoi.

E-atata durere pe lume si o suport din ce in ce mai greu. O simt ca pe-o vina personala.

Doamne, ori schimba lumea, ori schimba-ne pe noi, ca sa pricepem si noi ceva. Ce sens o avea oare lumea?

Mi-e sufletul ca pamantul, fiindca lumea e din ce in ce mai urata.

N-a fost niciodata sa nu fie cumva.

Trandafirii mor, visurile mint.