Treceți la conținutul principal

Ileana Vulpescu - Candidati la fericire

„Scrisoare catre un necunoscut”


   Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi vine tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi „sărbătoriţi” în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”. Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la „te iubesc”, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, „frumoase, lungi, cu pulpe rotunde”. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă...
Ai intrat în viaţa mea dornic probabil nu de ceva mai bun, ci de ceva nou. Ai dat suficient de repede semne de oboseală, e vina mea că m-am agăţat de tine ca înecatul de firul de pai. Dar toate cele la care nu ştim să renunţăm la timp se răzbună cu vârf şi-ndesat. Am ispăşit toată dragostea şi toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine şi despre dragostea noastră.
E vina mea că mi-am închipuit că ceva ce nu se petrece la lumina zilei te poate face fericit.
Îmi spui că m-am schimbat. Nu m-am schimbat, am vrut şi-am luptat să mă schimb. N-am plecat de lângă tine; m-am rupt, m-am smuls, când te iubeam mai mult, când mi-era cel mai greu. Era un efort de demnitate omenească, nu feminină. Tu ţi-ai păstrat tot timpul capul pe umeri, ţi-ai văzut de nevasta şi copiii tăi, eu am uitat că mai există şi alte fiinţe pe lume afară de tine. Nu-ţi fac nici o clipă injuria să cred că nu m-ai iubit. M-ai iubit cu-o dragoste măsurată, mi-ai dat atât cât credeai că mi se cuvine, eu ţi-am dat tot. Tu n-aveai niciodată timp pentru mine; săptămâni întregi, din 24 de ore ale zilei, nu găseai două minute măcar să mă chemi la telefon. Acum ai timp, dar ce să mai fac eu cu timpul tău! Trăim viaţa ca şi când am fi o specie eternă. Nu ne gândim niciodată că mâine poate fi prea târziu, că putem muri până mâine şi că tot ceea ce e al nostru azi, mâine poate fi cenuşă. Iartă-mi aceste „consideraţii” generale.
O dată, când te-am chemat la telefon, aproape plângând, să te-ntreb de ce mă laşi să mă macin de una singură, mi-ai spus cu vocea pe care ştii atât de bine să ţi-o faci tăioasă şi excedată: „De ce nu te uiţi într-o oglindă ca să-ţi dai seama că orice bărbat ar fi fericit şi măgulit lângă tine, cu tine, şi-ai să-nţelegi că-ntr-adevăr n-am timp”. Chiar dacă te-aş putea ierta pentru vorbele astea, n-am să le uit niciodată. Dacă mi-ai fi spus: „Eşti cea mai frumoasă din bordel, aşa că n-avea grijă, când trec pe-acolo tot pe tine te iau” ar fi-nsemnat acelaşi lucru. Mie nu mi-ar fi venit niciodată în minte să te raportez la alţi bărbaţi ca să-mi dau seama cât te-ar putea dori alte femei. Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor. M-ai omorât din imprudenţă. N-ai nici o vină. Fiindcă nu ştiai ce faci. Faţă de Dumnezeu oamenii au însă o mare infirmitate: nu iartă celor care nu ştiu ce fac.
N-am fost niciodată lacomă, nici de bani, nici de lux, nici de mâncare, de nimic. Numai de tine am fost lacomă, de sufletul şi de trupul tău. Nu mă mulţumeam cu ce-mi ofereai, îţi ceream. Ca o cerşetoare. Nu m-am gândit nici o clipă că e nedemn să cerşeşti. Am fost lacomă, şi Dumnezeu, în care nu cred, m-a pedepsit, şi mai ales m-ai pedepsit tu, singurul meu Dumnezeu.
Tu n-ai nici o vină..
N-aveai niciodată timp. Cât de puţin am stat de vorbă împreună: nu cred că mai mult de 20 de ore şi cred că măcar 15 dintre ele, de faţă cu alţii, despre lucruri indiferente, neutre, care n-aveau nici o legătura cu noi..Un singur lucru mi l-ai spus clar, răspicat, şi mi-l repetai cu grijă, din vreme-n vreme: „Nu ţi-am promis niciodată nimic şi ar fi criminal să-ţi promit ceva”. Am o bună memorie afectivă. Ar fi ajuns să-mi spui o singură dată. Nu mi-ai promis nimic, nici nu ţi-am cerut şi nici nu ţi-aş fi cerut. Mă durea că nici dorinţa de-a fi putut să-mi promiţi vreodată ceva n-o aveai. Îmi dădeai, involuntar poate, de-nţeles că locul meu era la marginea vieţii tale...
Uneori, aş vrea atât de mult să te fac să suferi, dar nu cu vorbe, cu fapte. Aş vrea să mă iubească un bărbat şi să-l iubesc şi eu, iar tu să ştii şi să vezi, să fac şi să spun tot ce-ar putea să te doară mai mult, o durere de care să te zvârcoleşti. Şi mai mult decât asta, aş vrea s-ajung ziua când goală şi culcându-mă cu-acest om să-mi spună cineva că vii tu în cameră şi eu să m-acopăr cu un cearşaf şi să spun: ei şi, dar nu „bonne mine contre mauvaise fortune”, ci din toată inima mea repopulată de altă fiinţă şi de alte imagini. Iar sunt vinovată faţă de mine, iar alunec în ficţiuni, nu mi-a fost de-ajuns una!
Tu n-ai nici o vină...
  Îţi fac un singur reproş. Când mi-ai legat viaţa de-a ta – nu, nu e bine spus – de tine, fiindcă vieţile noastre au mers paralel..Ar fi fost destule femei fericite cu iubirea ta direct proporţională cu valoarea obiectelor. De ce trebuia să m-alegi tocmai pe mine, pe care m-ai făcut atât de nenorocită cu-această proporţionalitate? De ce m-ai ales tocmai pe mine, când ştiai că-ţi păstrezi totdeauna ultimii doi lei?
Şi-acum vreau să-ţi cer ceva, ca unui prieten: te rog nu mă chema niciodată, nu căuta să-nvii ceva ce ştii foarte bine că n-a murit. Ajută-mă să-mi pot demonstra că realitatea, oricare-ar fi ea, merită mai mult decât cea mai frumoasă ficţiune.
M-am rupt de tine când te iubeam, n-am vrut s-ajung niciodată la drojdiile urei.
Să ne-nchipuim c-am murit. Eu te-am plâns, te mai plâng şi-acum, dar într-o zi am să te-ngrop ca pe toţi morţii. Plânge-mă şi tu, o zi, două, cât crezi că merit, în inima ta atât de echilibrată, şi-ngroapă-mă, incinerează-mă, sfârşeşte cu mine. Şi vom fi amândoi asemeni celor care mor tineri şi frumoşi, pe care timpul nu-i poate altera în amintirea celorlalţi.....

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chris Simion – Ce ne spunem cand nu ne vorbim

Poate ca una dintre cele mai simple incercari ale vietii a fost sa ne pierdem de noi insine, sa dam o scurta vacanta eului, sa ne sufocam si sa ne dam seama ca nici sa murim unul fara altul nu putem, caci pana si moartea  noastra  e in doi. Cand doua suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarna apa doar unuia. Visele nu tin de sete. Doar ca, atunci cand doua suflete se iubesc, in adancul pamantului, acolo unde isi intalnesc radacinile, stiu adevarul. Pot sa se minta prin cuvinte, dar nu si prin respiratie sau prin privire sau prin gand. Toata noaptea mi-a ars carnea de dorul tau. O sa innebunesc asa. Nu pot fi atat de crud incat sa ma razbun pe tine pentru ca nu mi te dai si totusi…o fac mereu. Te vreau a mea. Traim de atata timp degeaba. Nu ti-e dor de aer curat? Cat mai ai de gand sa respiri mocirla? Mi-e dor de tine si am atata sete de firesc cu tine, de curat. Am gresit. Dar cine nu o face. Si oare nu tocmai pentru ca am gresit mi-e atata sete de a face un dus in suflet? S...

Darul Psihoterapiei - Irvin Yalom

Priveste pe fereastra celuilalt. Incearca sa vezi lumea asa cum o vede pacientul tau. Empatia este un subiect atat de la moda – barzi in voga indruga tot felul de banalitati despre a te pune in pielea altuia – incat tindem sa uitam de complexitatea procesului. Este extrem de dificil sa stii cu exactitate ce simte celalalt; de cele mai multe ori nu facem altceva decat sa ne proiectam propriile sentimente asupra celuilalt. Cu multi ani in urma am citit un articol scris de Sandor Ferenczi, un psihanalist exceptional, in care ii adresase urmatoarele cuvinte unui pacient: “Poate m-ai putea sa-mi descopar unele dintre unghiurile moarte.” Fiecare individ are o lume interioara diferita, iar stimulul are o semnificatie diferita pentru fiecare. Psihoterapia este ca un test Rorschach viu: pacientii proiecteaza in el perceptii, atitudini si semnificatii din propriul inconstient. “Introspectia este intotdeauna retrospectie.” (Satre) Cred ca este ceva obisnuit ca terapeu...

Horatiu Malaele - Rataciri

Nu mi-e teama de tine, Moarte, Da`, ce-ai face tu si cum ai mai trai, De-ai avea mama si-ar muri? (Grigore Vieru) Copilaria... Cadoul pe care ni-l face Viata pentru ce vom avea de indurat. Nu cauta prietenia oamenilor cinstiti! Vei suferi de singuratate. Prieteniile trec, dusmanii raman. De fi-va... de fi-va supararea ta un punct in zare, aceasta perspectiva ma mira si ma doare, de fi-va supararea ta un pumn de cuie, aceasta rastignire ma doare si ma suie, de fi-va supararea ta perna de pat, pe care somnu-ti sta culcat, de fi-va ea, asa cum pare, o mica sau mai mare suparare, tu afla acuma, mandra mea poveste, ca daca totu-i trecator, si asta este. Dupa ce Prostia se instala confortabila in teritoriu, urma o perioada de fericita adaptare. Decalog 1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat. 2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i poţi să-i distrugi”. 3. Rămâi modest...