Treceți la conținutul principal

Cartea Mironei – Cella Serghi




Zilele treceau incet, dar anii au trecut repede..

Aveam sa ma incredintez ca viata nu-i depasita de imaginatia niciunui scriitor, ca meandrele ei, ocolurile ei, ruperea atator capataie si reintalnirea lor, innodarea lor peste ani intrece orice poveste.

Prinsese curaj. Vioi, indraznet, mi-a prins mana pe care o intindeam sa-mi iau biletul. La atingerea lui, m-am strans ca un arici. Clipa cand intaia oara i-am vazut mana lipita de fereastra trenului imi revenea in minte cu o forta care lasa totul in umbra. Ce mana mare! Numai atat mi se paruse atunci: mare.Abia cand l-am recunoscut m-au emotionat mainile lui si mi s-au parut frumoase, unice. Fiindca erau ale lui.Acum, tocmai fiindca erau ale lui, nu mi se mai pareau decat mari, prea mari. Devenise un strain? Mainile lui nu mai insemnau nimic pentru mine? Poate cineva sa moara asa, dintr-odata? Cu totul? De tot? Nu! Cand cineva drag inchide ochii, il iubesti si mai mult, mai disperat. Poate pe urma, cu timpul, uneori dupa ce trec ani si ani. Alteori, numai cand mori tu, moare si el, cu tine odata, ca doi oameni care se ineaca tragandu-l unul pe celalalt la fund..

Rasfoiesc mereu capitole transcrise si pagini de jurnal, si mi se pare ca dau de ecouri si umbre, de franturi de viata, lipite dezordonat, pueril, de parca ar fi cuburi pe care un copil nu reuseste sa le potriveasca. Si parca nu eu am tinut de mana personajele mele, ci ele pe mine.

De ce ma lasa bunicul sa cred ca dincolo de zidurile casei noastre traiesc copii fericiti, mici Feti-Frumosi si Cosanzene? De ce nu mi-a spus niciodata ca exista copii care nu stiu sa rada, care au pielea jilava si plang de bucurie cand dau de o haina uscata? De ce nu mi-a spus ce inseamna Cui non riderunt parentes..? Carora parintii nu le-au zambit…

Nici cand casa ia foc oamenii nu mor din cauza flacarilor. Panica e mai rea decat focul si apa.

Mi-a luat mana. Mainile noastre erau inghetate, uscate. Parca incercau sa se recunoasca si nu izbuteau. “Nu-l mai iubesc” imi repetam in gand, multumita, daca multumirea poate fi trista. Atat de trista….
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tuesday with Morrie - Mitch Albom

Tuesday with Morrie - Mitch Albom For a while, we just ate like that, a sick old man, a healthy, younger man, both absorbing the quiet of the room. I would say it was an embarrassed silence, but I seemed to be the only one embarrassed. “Dying,” Morrie suddenly said, “is only one thing to be sad over, Mitch. Living unhappily is something else. So many of the people who come to visit me are unhappy.” Why? “Well, for one thing, the culture we have does not make people feel good about themselves. We’re teaching the wrong things. And you have to be strong enough to say if the culture doesn’t work, don’t buy it. Create your own. Most people can’t do it. They’re more unhappy than me—even in my current condition. “I may be dying, but I am surrounded by loving, caring souls. How many people can say that?” On this day, Morrie says he has an exercise for us to try. We are to stand, facing away from our classmates, and fall backward, relying on another student to catch us. Most of u...
Un comentariu
Citiți mai multe

Haruki Murakami - Salcia oarba fata adormita

— Salcia oarbă este aparent mică la suprafaţă, dar are rădăcini adânc  înfipte în pământ. De fapt, când atinge o anumită vârstă,  salcia oarbă nu mai creşte la suprafaţă, ci se dezvoltă numai în jos, tot mai  adânc. Ca şi cum întunericul ar fi hrana ei. ..moartea lor a fost atât de neaşteptată, încât nici nu au avut timp să conştientizeze acest lucru. Ca şi  cum ar fi urcat în fugă, fără să se gândească la nimic, treptele unor scări pe care le-au parcurs de atâtea ori şi, brusc, una din trepte s-a desprins, deschizând parcă un gol imens. ..în lumea asta sunt şi oameni care nu au parte de o înmormântare, oameni după moartea cărora nu rămâne în urmă nici un miros. Câteodată se gândea că e împreună cu el doar pentru a avea în braţele cui să plângă. „Oare nu cumva nu poate plânge de una singură şi de aceea are nevoie de mine?” — Cred că inima fiecărui om e ca o fântână adâncă. Şi nimeni nu ştie ce zace pe fundul ei. Nu ne putem decât imagina, judecând după lu...
2 comentarii
Citiți mai multe

Darul Psihoterapiei - Irvin Yalom

Priveste pe fereastra celuilalt. Incearca sa vezi lumea asa cum o vede pacientul tau. Empatia este un subiect atat de la moda – barzi in voga indruga tot felul de banalitati despre a te pune in pielea altuia – incat tindem sa uitam de complexitatea procesului. Este extrem de dificil sa stii cu exactitate ce simte celalalt; de cele mai multe ori nu facem altceva decat sa ne proiectam propriile sentimente asupra celuilalt. Cu multi ani in urma am citit un articol scris de Sandor Ferenczi, un psihanalist exceptional, in care ii adresase urmatoarele cuvinte unui pacient: “Poate m-ai putea sa-mi descopar unele dintre unghiurile moarte.” Fiecare individ are o lume interioara diferita, iar stimulul are o semnificatie diferita pentru fiecare. Psihoterapia este ca un test Rorschach viu: pacientii proiecteaza in el perceptii, atitudini si semnificatii din propriul inconstient. “Introspectia este intotdeauna retrospectie.” (Satre) Cred ca este ceva obisnuit ca terapeu...
Un comentariu
Citiți mai multe