A avea un copil e ca si cum ti-ai face un tatuaj pe fata. Inainte sa te bagi in asa ceva, trebuie sa fii absolut sigura ca asta vrei.
Cumparasem casa abia cu un an in urma. Nu eu am vrut-o? Nu mie imi placuse asa de mult? Atunci de ce bantuiam noapte de noapte, jelindu-ma ca o Medee?
Il iubeam si-l uram in aceeasi masura. Nu puteam sa-l trezesc pentru a-i vorbi despre suferinta mea – la ce bun? Trecusera deja luni intregi de cand incepusem sa ma destram sub ochii lui, comportandu-ma ca o nebuna, si nu faceam decat sa-l obosesc.
Intr-o casnicie exista intotdeauna doua persoane , fiecare cu votul ei, cu placerile ei, cu decizii care se bat cap in cap cu ale celuilalt, cu dorinte si limite proprii.
Singurul lucru mai greu de conceput decat sa plec era sa raman. Nu vroiam sa distrug pe nimeni si nimic. Tot ce imi doream era sa ma strecor in liniste pe usa din spate, fara sa provoc mare agitatie, fara urmariri, si s-o tin tot intr-o fuga pana-n Groenlanda.
Ii sunt recunoscatoare oricui a facut calatoria pana in adancul propriei inimi, intorcandu-se apoi in lume cu vestea ca Dumnezeu este experienta iubirii absolute.
M-am oprit in mijlocul unui suspin. Toata durerea se evaporase. Mi-am inaltat fruntea si surprinsa, m-am ridicat, intrebandu-ma daca aveam sa vad Fiinta Suprema care imi oprise lacrimile.N-am vazut nimic. Eram singura. Dar nu chiar singura. Ma inconjura ceva ce nu poate fi descris decat ca o oaza de liniste – o liniste atat de stranie, incat nu vroiam sa respir, de teama ca astfel as face-o sa dispara.Era o liniste incredibila. Nu tin minte sa mai fi simtit vreodata asa ceva.Apoi am auzit o voce..Era vocea mea, venind chiar din mine. Numai ca n-o mai auzisem niciodata inainte. Era a mea, dar era inteleapta, calma si intelegatoare. Asa cum ar fi sunat daca as fi avut parte numai de dragoste si de certitudini. Nici nu pot descrie caldura si afectiunea acelei voci care imi oferea un raspuns ce urma sa aduca in viata mea lumina divina.
Daca vrei sa cunosti cu adevarat un om trebuie sa divortezi de el..As spune ca daca vrei sa NU mai cunosti deloc un om, trebuie sa divortezi de el. Sau de ea. Exact asa s-a intamplat cu mine si cu sotul meu. N-am mai fost doi oameni care se cunosteau foarte bine, am devenit niste straini care nu se mai puteau intelege, iar trecerea asta s-a produs atat de rapid, incat cred ca ne-am socat unul pe altul.
Cum sa continui o negociere in care deja ai oferit totul?
Asa se intampla mereu in cazurile de iubire disperata nu? In astfel de cazuri, ne inventam intotdeauna personajele jucate de partenerii nostri, le cerem sa fie ce vrem noi sa fie, apoi suferim cand refuza sa joace rolurile respective.
Inchipuiti-va ce surprins a fost sa descopere ca cea mai vesela si mai puternica femeie pe care o intalnise pana atunci era de fapt – in intimitate - o adevarata mlastina fara fund, imbibata doar cu durere.
…eu sunt vietatea cea mai dependenta de afectiune (o combinatie de golden retriever si lipitoare)
Eram deprimata si vroiam ca cineva sa aiba grija de mine, pentru ca ma simteam mai neajutorata decat tripletii nascuti prematur.
Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale.Totul incepe in momentul in care obiectul adoratiei tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit – un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devii depresiv( pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat depenenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atat nevoie – pe care o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai gratis de la el). In faza urmatoare esti slab, tremuri intr-un colt si nu mai esti sigur de nimic, ti-ai vinde pana si sufletul sau ti-ai jefui vecinii doar ca sa ai din nou chestia aia. Intre timp, obiectul adoratiei tale simte fata de tine doar repulsie. Se uita la tine ca si cand nu te-ar mai fi vazut niciodata pana atunci, necum ca la o persoana pe care candva a iubit-o cu pasiune. Ironia face sa nu-l poti invinui pentru asta. Adica, uita-te la tine: esti o epava jalnica, nici macar tu nu te mai recunosti.
Timpul vindeca toate ranile..
Fiecare particica din trup ma durea. Ma simteam ca o masinarie primitiva pe arcuri, obligata sa suporte mai multa greutate decat poate duce, pe punctul de a face oricand bucati si riscand sa raneasca pe oricine s-ar fi nimerit prin preajma. Imi imaginam cum bucati din mine zboara care incotro, incercand sa scape din vulcanul de nefericire in care ma transformasem.
De ce trebuie sa existe mereu un motiv practic pentru tot ce facem? Chiar totul in viata trebuie sa aiba legatura cu “trebuie” ?
In seara aceea m-am intors acasa cu senzatia ca sunt o bucata de panza curata, pusa la uscat pe franghie, prin care aerul trece fara sa intampine rezistenta..
..cred ca as vrea sa aflu cum sa traiesc pe lumea asta si cum sa ma bucur de ea, dar fara sa uit de Dumnezeu..
- Ca sa gasesti echilibrul pe care il vrei, trebuie sa-ti tii picioarele foarte pe pamant, incat sa simti ca ai patru in loc de doua. Asa vei putea ramane ancorata in lume. Dar nu mai privi lumea cu mintea. Trebuie sa te uiti la ea cu inima. Asa il vei cunoaste pe Dumnezeu.
Rumi, un mare poet si filozof sufit, si-a pus odata elevii sa scrie cele trei lucruri pe care si le doreau cel mai mult. I-a avertizat ca, daca apare o contradictie intre dorintele lor, exista toate premisele ca viata lor sa fie nefericita. Rumi sustinea ca e mai bine sa ai un singur lucru pe lista cu dorinte si sa-ti dedici lui toata viata. Si atunci. cum ramane cu viata armonioasa si cu evitarea oricaror extreme?
Am urcat in apartament, m-am intins pe noul meu pat si am stins lumina. Ma asteptam sa ma apuce plansul sau nelinistea, asa cum mi se intampla mereu dupa ce stingeam lumina. Dar ma simteam bine, Chiar ma simteam bine. Erau primele semne ale multumirii de sine.
Cand sunt entuziasmata sau emotionata, arat exact ca cineva care e entuziasmat sau emotionat. Iar cand ma pierd, lucru care mi se intampla foarte frecvent, arat ca cinva care s-a pierdut. Fata mea oglindeste perfect fiecare gand care-mi trece prin cap. Cum a spus David candva: “Ai exact opusul unei fete de poker. Ai un fel de …fata de minigolf.”
Se furiseaza dupa mine amenintatoare si tacute ca niste personaje de film noir, si ma flancheaza – Depresia in stanga, Singuratatea in dreapta. Nu e nevoie sa-mi arate legitimatiile. Le cunosc prea bine pe amandoua. Ne-am jucat de-a soarecele si pisica ani intregi. Ma perchezitioneaza amandoua. Imi golesc buzunarele de orice farama de bucurie. Depresia imi confisca identitatea – asa face mereu. Apoi Singuratatea isi incepe interogatoriul, si mi-e groaza, poate s-o tina asa ore in sir. Ma intreaba daca am vreun motiv sa fiu fericita. Ma intreaba de ce sunt singura in seara asta, din nou.
Simtomele unei depresii grave – insomnii, lipsa poftei de mancare si a libidoului, plans incontrolabil, dureri cronice de spate si de stomac, sentimente de alienare si disperare, probleme de concentrare la lucru…si lista ar putea continua…Cand te pierzi intr-un astfel de hatis, de cele mai multe ori iti ia ceva timp sa realizezi ca te-ai pierdut. Poti fi foarte multa vreme complet pierduta. Apoi vine noaptea. Si tu tot n-ai nici cea mai vaga idee despre locul in care te afli, si vine vremea sa recunosti ca te-ai indepartat atat de mult de drum, incat nu mai stii nici macar din ce directie rasare soarele.
Nu-i asa ca noi, oamenii creativi, suferim mereu de depresie pentru ca avem o sensibilitate mai mare si pentru ca suntem “speciali”?
Sunt oare accesele mele de tristete consecinta unor lucruri rele facute in vieti anterioare, sunt ele niste ultime obstacole inaintea eliberarii?
Nu am mai mancat carne (cel putin, o vreme) dupa ce mi-a spus cineva ca mananc de fapt “frica animalului din momentul mortii”.
Am incercat din rasputeri sa ma opresc din plans. Tin minte ca, intr-o noapte, in timp ce eram chircita in acelasi colt al canapelei din aceeasi camera, plangand din cauza acelorasi ganduri negre, m-am intrebat: “E ceva ce poti schimba la scena asta, Liz?” Si tot ce am putut face a fost sa ma ridic si sa incerc sa stau intr-un picior in mijlocul camerei, plangand in continuare. Doar pentru a-mi demonstra ca, desi nu ma puteam opri din plans si nu puteam renunta la tristul meu dialog interior, inca nu eram total lipsita de control: puteam alege sa plang isteric stand intr-un picior. Era si asta un inceput.
M-am hotrat sa iau calea “vitaminei” Prozac dupa o noapte petrecuta pe podeaua dormitorului, in care am tot incercat sa ma conving sa nu-mi tai venele cu cutitul de bucatarie. In noaptea cu pricina, invingatoare am fost eu, dar cutitul de bucatarie a pierdut la scor foarte strans. Aveam pe atunci multe alte idei bune despre cum as putea sa nu mai sufar – sa ma arunc, de pilda, de pe o cladire sau sa-mi zbor creierii cu un pistol. Dar noaptea petrecuta in compania cutitului m-a convins.
Pastilele m-au ajutat sa ma odihnesc din nou noaptea, mi-au oprit tremurul mainilor, au facut sa dispara apasarea pe care o simteam tot timpul in dreptul pieptului si butonul de alarma din inima.
Desi..un medic mi-a spus ca s-ar putea sa mai existe perioade in care sa am nevoie de antidepresive, data fiind “tendinta mea catre melancolie”.
Si asa incepe cel mai straniu si mai intim dialog al meu. Folosesc jurnalul ca sa vorbesc cu mine insami. Ii vorbesc vocii pe care am auzit-o in baie, cand m-am rugat pentru prima data lui Dumnezeu…In anii care au trecut de-atunci, am regasit acea voce in momentele in care stresul atingea cotele codului portocaliu si am inteles ca cel mai usor pot intra in legatura cu ea in scris. Am descoperit, cu surprindere, ca o pot gasi aproape de fiecare data, oricat de negre mi-ar fi temerile. Si, in toiul celei mai mari suferinte, vocea aceea calma, empatica, afectuasa si inteleapta (poate a mea sau poate nu chiar a mea) e dispusa sa converseze cu mine pe hartie, la orice ora din zi si din noapte.
Mi-e groaza ca nu voi reusi niciodata sa ma adun cu adevarat.
Invata sa te descurci cu singuratatea. Traseaza-i harta. Suporta singuratatea macar o data in viata ta. E o experienta normala pentru orice om. Nu mai folosi niciodata corpul sau emotiile altcuiva pe post de substitut al propriilor tale dorinte neimplinite.
…am avut mereu probleme cu barbatii din cauza spatiului personal. Sau poate nu e bine spus asa, pentru ca iti trebuie intai spatiu personal cu care sa poti avea ulterior probleme, nu-i asa?
..Dar nici unul dintre noi nu e ce-i trebuie celuilalt.
Virginia Woolf scria: “Peste intinderea enorma care este viata unei femei, se lungeste umbra unei sabii. De o parte a sabiei, spunea ea, gasesti conventia, traditia si ordinea; acolo “totul e corect”. Dar de cealalta parte, daca esti destul de nebuna incat sa treci intr-acolo si sa alegi o viata care nu urmeaza conventiile, totul e confuz. Nimic nu urmeaza cursul obisnuit. Argumentul ei e ca traversarea de cealalta parte a umbrei acelei sabii ar putea sa-i ofere femeii o existenta cu mult mai interesanta, dar si cu mult mai periculoasa.
In Bhagavad Gita – textul indian antic despre yoga – sta scris ca e mai bine sa-ti urmezi propriul destin imperfect decat sa traiesti o imitatie perfecta a vietii altcuiva. Asa ca am inceput sa-mi traiesc viata mea. Asa imperfecta si stangace cum e, imi seamana perfectie.
Era puternic, si la umbra lui am murit de dragoste..
Intr-o lume a dezordinii, a dezastrelor si a coruptiei, frumusetea ramane cateodata singurul lucru in care te poti increde. Doar excelenta in arta e incoruptibila. Placerea nu poate fi inselata.
Vindecarea sufletului meu a inceputintr-o cada de baie din New York, in timp ce citeam cu voce tare niste cuvinte italienesti dintr-un dictionar. Viata mea se pulverizase in mii de farame, ajunsesem sa nu ma mai pot recunoaste, eram in asa hal, incat n-as fi putut sa spun cine sunt nici macar daca m-as fi vazut in oglinda. Dar am simtit un graunte de fericire cand am inceput sa invat italiana si, daca gasesti fie si cea mai improbabila sansa de a te simti fericit dupa perioade atat de grele, trebuie s-o apuci si sa nu-i mai dai drumul pana cand nu te scoate taras din noroiul in care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligatia ta a procedezi asa. Viata ti-a fost data; e datoria ta ( si dreptul tau, ca fiinta umana) sa gasesti frumusetea din viata, indiferent unde se ascunde ea.
Nu stiam inca ce meritam. Poate ca nici acum nu stiu cu siguranta. Ce stiu e ca prin intermediul placerii nevinovate am reusit sa ma adun pe mine, cea din ultima perioada, si sa refac din bucatele o persoana “mai” completa.
E perfect, e perfect, daca scoti perfectul din ceea ce e perfect, perfectiunea ramane..
“Intreaga noastra lucrare in aceasta viata e sa redam sanatatea ochiului din inima noastra, ochi prin care poate fi vazut Dumnezeu”, scria intr-o maniera destul de yoghina Sfantul Augustin..
Inteleptii clasicismului indian au scris despre cei trei factoti care indica daca un suflet a fost binecuvantat cu destinul cel mai inalt si mai favorabil din univers:
1. Sa se fi nascut sub forma umana, capabil de gandire constienta
2. Sa se fi nascut inzestrat cu dorinta de a intelege natura universului – sau sa fi capatat aceasta dorinta
3. Sa fi gasit un maestru spiritual de viata
Guru spune mereu ca in ashram ti se poate intampla un singur lucru: sa descoperi cine esti cu adevarat.
Am auzit spunandu-se ca prin rugaciune vorbesti cu Dumnezeu, in timp ce prin meditatie il asculti.
Gandurile senine ma fac fericita, dar – vai! – cat de repede recad in griji obsedante, care-mi strica tot cheful! Dupa care imi amintesc vreun moment de furie, si atunci incep din nou sa ma enervez si sa ma umplu de amaraciune; apoi mintea mea decide ca a sosit momentul sa-si planga de mila, si imediat se instaleaza un sentiment de singuratate. Pana la urma, suntem toti ceea ce gandim. Cealalta problema pe careo genereaza constantele hoinareli ale mintii e faptul ca ajungi sa nu fii niciodata cu adevarat acolo unde esti, faci mereu sapaturi in trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ti se intampla foarte rar sa zabovesti in prezent.
Prezentul e singurul loc in care-l poti gasi pe Dumnezeu, acum e singurul moment in care o poti face.
M-a podidit o tristete fierbinte, coplesitoare; mi-ar fi placut sa pot gasi refugiu in lacrimi, dar m-am fortat sa nu fac asta dupa ce mi-am amintit ce spusese un guru candva - ca nu ar trebui sa-ti ingadui niciodata sa te prabusesti, pentru ca daca faci asta vei avea tendinta s-o tot repeti. Trebuie sa te mobilizezi sa ramai puternic. Dar eu ma simteam oricum, doar puternica nu, Ma durea tot corpul, aveam senzatia ca nu fac nici doi bani. Mi-am pus intrebarea: atunci cand conversez cu propria mea minte, cine e “eu” si cine e “mintea” ? M-am gandit la masina de procesat idei si de erodat sufletul pe care o aveam pe post de creier, fara sa-mi pot imagina ca as putea-o controla vreodata. Apoi mi-am amintit de replica aia din Falci - si nu mi-am putut opri un zambet: “O sa avem nevoie de o barca mai mare.”
Locul de odihna al mintii este inima,.Cat e ziua de lunga, mintea nu aude decat galagie, cearta si huruit, si tot ce isi doreste este linite. Singurul loc in care mintea va putea gasi pace este linistea inimii. Acolo trebuie sa ajungi.
Asa cum in scrieri exista un adevar poetic si unul literal, tot astfel exista si in om o anatomie literala si alta poetica. Pe una poti sa o vezi, pe cealalta nu. Una e alcatuita din oase, dinti, si carne; cealalta e doar energie, memorie si credinta. Dar sunt la fel de reale amandoua.
Tipu asta a atins ceva in inima ta, mai adanc decat iti inchipuiai tu ca se poate, te-ai fript, fatuco. Dragostea aia pe care ai simit-o atunci a fost doar inceputul. Abia i-ai prins gustul. Ce-ai patit tu e doar o chestie dureroasa, dar limitata. Ai rabdare si-ai sa vezi ca poti sa iubesti mult mai mult de-atat. La naiba, tu ai puterea sa ajungi intr-o zi sa iubesti lumea intreaga.
Problema ta e ca nu intelegi ce inseamna asta. Lumea crede ca sufletul pereche e cineva cu care te potrivesti la fix, toti isi doresc sa fie asa. Dar sufletul pereche e o oglinda, e ala care-ti arata toate chestiile care te trag inapoi, ala care-ti atrage atentia asupra ta insati, ca tu sa-ti poti schimba viata. Probabil ca un suflet pereche adevarat e cea mai importanta persoana pe care ti-e dat s-o intalnesti in viata, pentru ca-ti darama toate pejudecatile si te obliga sa te trezesti. Da` cand e vorba sa traiesti toata viata cu respectivu`?...Ntz. Prea dureros. Sufletele astea perechi ne apar in viata tocmai pentru ca noi sa putem descoperi alte fete ale propriei nostre persoane. Dupa ce pleaca. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca se-ntampla asa. Problema e ca nu poti sa te desprinzi de treaba asta……Scopul lui a fost sa te scuture din amorteala, sa te scoata din casnicia din care trebuia sa iesi, sa-ti ciufuleasca nitel orgoliul, sa-ti arate care-ti sunt limitarile si viciile, sa-ti rupa inima ca sa intre lumina inauntru, sa te faca sa ajungi atat de disperata si fara control, incat sa fii obligata sa-ti schimbi viata..
Transmite-i dragoste si lumina de fiecare data cand te gandesti la el, dupa care, gata! Ti-e frica sa dai drumul ultimelor bucatele din el, pentru ca dac-ai face-o ai ramane singura…Dar iote ce tre’be sa-ti intre in cap: dac-ai goli tot spatiul din capu` tau pe care-l ocupa obsesia ta cu tipu` asta, ai avea acolo un gol, un loc deschis – o usa. Si ghici ce-ar face universul cu usa aia? Ar intra pe ea – Dumnezeu ar intra si te-ar umple cu mai multa dragoste decat ai visat vreodata. Asa ca nu-l mai folosi pe el ca sa blochezi usa aia. Gata..
Trebuie sa inveti sa lasi lucrurile sa curga. Altfel ai sa te imbolnavesti. N-ai sa mai dormi bine niciodata in viata ta. Ai sa te perpelesti la nesfarsit, ai sa te imbolnavesti pentru tot ce nu ti-a iesit cum ai fi vrut.
Din cate stim pana acum, suntem singura specie de pe planeta careia i s-a dat darul – sau poate blestemul – constiintei propriei mortalitati. Toate fiintele mor pana la urma; doar ca noi suntem norocosii care se pot gandi zilnic la lucrul asta.
O veche invatatura budista sustine ca “Lumea este afectata de moarte si de degradare, deci inteleptul nu o plange, pentru ca stie ca asa ii este sortit”
Credinta e convingerea in existenta a ceea ce nu poti vedea sau dovedi sau atinge. Credinta inseamna sa te avanti cu capul inainte si fara ezitare in bezna. Daca am sti cu certitudine dinainte toate raspunsurile la intrebarile despre sensul vietii, despre natura lui Dumnezeu sau despre destinul sufletelor noastre, convingerea noastra nu ar mai fi un salt de credinta, nu ar mai fi un act de curaj al umanitatii; ar fi doar …o simpla polita de asigurare.
Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gravitatia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nici o marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare.
Portul mintii mele e intr-un golf deschis, e singura cale de acces catre insula Sinelui meu. Insula asta a vazt multe razboaie, e-adevarat, dar acum- sub indrumarea unui nou stapan(eu), care a insituit noi reguli capabile s-o protejeze – e trup si suflet de partea pacii. Si acum, sa se duca vestea peste noua mari si noua tari – insula are legi mult mai stricte in privinta celor care pot intra in port!
Mersul prin iarba in cursul diminetii, cand roua s-a acumulat deja, este un lucru benefic, deoarece scade temperatura corpului intr-un mod natural si placut.
Asa cum e fumatul pentru plamani, tot asa sunt si resentimentele pentru sufletul omului; chiar si un singur fum e nociv.
A-ti controla vorbirea e o modalitate de a impiedica pierderea de energie pe care o implica palavragitul in exces, care te extenueaza si umple lumea de vorbe, vorbe si iar vorbe, in loc s-o umple de liniste, pace si impacare.
Dumnezeu e in tine, prin tine.
…cei care se priveaza voluntar de anumite lucruri sunt in stare sa gaseasca in fiecare zi inca un lucru la care sa renunte, dar prin astfel de acte nu ajung de obicei la pace interioara, ci la depresie.
Pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie sa renunti la un singur lucru, si anume la sentimentul ca exista ceva ce te desparte de divinitate. In rest, ramai asa cum esti, in armonie cu caracterul tau.
Cautam fericirea peste tot, dar suntem precum cersetorul din povestirea lui Tolstoi, care si-a petrecut viata cerand trecatorilor cativa banuti, fara sa stie ca statuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastra – perfectiunea noastra- exista deja in noi.Dar, pentru a o atinge, trebuie sa lasam deoparte agitatia continua a mintii, sa renuntam la dorintele egoului.Si sa intram in tacerea inimilor noastre.
Toti stiu ca picatura se contopeste cu oceanul, dar putini stiu ca oceanul se contopeste cu picatura (Kabir)
Zeilor le place sa fie misteriosi si le displac evidentele. In cazul asta, cel mai bun lucru pe care-l putem face, ca reactie la lumea periculoasa si de neinteles in care traim, e sa exersam obtinerea echilibrului in interiorul nostru – indiferent de nebuniile care se intampla in jurul nostru.
Imagineaza-ti ca universul e un motor pornit, unul enorm. Ai vrea sa stai langa centrul lui – unde se intampla totul -, nu la margine, in vartejul nebunesc unde poti ameti sau te poti rani. Centrul calmului – asta e inima ta. Acolo, inauntrul tau, locuieste Dumnezeu. Asa ca nu mai cauta raspunsuri in lume. Intoarce-te mereu in centrul inimii tale; acolo sigur vei gasi, de fiecare data, pacea.
A treia intrebare pe care o vei auzi cu siguranta in Bali este: “Esti casatorit(a)?” Din nou, intrebarea are scop de orientare si situare.Au nevoie sa stie asta ca se asigure ca esti o prsoana a carei viata e complet asezata. Isi doresc din suflet sa spui da. Daca esti celibatar(a), bine ar fi sa n-o spui in mod direct. Celor divortati le recomand cu insistenta sa nu pomeneasca deloc divortul. I-ar nelinisti din cale-afara pe balinezi. Faptul ca esti singur(a) ii convinge doar ca te afli periculos de departe de locul tau in matrice. Daca esti femeie nemaritata si calatoresti in Bali, cel mai potrivit raspuns la intrebarea “esti casatorita?” este “nu inca”. E cel mai politicos mod de a spune “nu”, sugerand totodata ca nutresti dorinta optimista de a remedia situatia cat mai curand. Si daca ai 80 de ani sau esti lesbiana, feminista militanta, calugarita sau calugarta feminista lesbiana de 80 de ani care nu s-a casatorit niciodata si nu are de gand s-o faca vreodata, cel mai politicos raspuns pe care-l poti da e tot “nu inca”.
..cuvantul paradis, care vine din persana, inseamna la origine “gradina inconjurata de ziduri”..
…oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc care da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Trebuie sa participi mereu la manifestarile lucrurilor bune care iti apar in viata. Iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei.Caci daca nu faci asta sentimentul launtric de multumire se va scurge incet-incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trect e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca.
Interesant. Conceptele de rai si iad nu sunt idei cu care sa te intalnesti prea des in hinduism. Hindusii concep universul in termeni de karma, un proces continuu in decursul caruia nu “ajungi” nicaieri definitiv la sfarsitul vietii – nu in rai sau in iad - , ci esti “reciclat” inapoi pe pamant sub alta forma, ca sa-ti poti rezolva toate greselile sau relatiile ramase neincheiate in viata anterioara. Cand, in final, atingi perfectiunea, iesi complet din ciclu si te topesti in marele Nimic. Notiunea de karma presupune ca raiul si iadul exista doar pe pamant, unde avem posibilitatea sa le cream chiar noi atunci cand – in functie de destinul si caracterul fiecaruia- alegem sa facem fie binele, fie raul.
..cele sase elemente ale Tratamentului Infailibil pentru Vindecarea Inimilor Frante: vitamina E, dormi mult, bei multa apa, calatoresti departe de fostul iubit, meditezi si inveti inima ca asa e destinul.
Cateodata, sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat.
Faceam inconjurul insulei la fiecare rasarit si la fiecare apus. In restul timpului sedeam si priveam. Imi priveam gandurile, imi priveam emotiile; priveam pescarii. Inteleptii yoghini spun ca toata durerea vietii omenesti e provocata de cuvinte, iar bucuria la fel. Cream cuvinte care ne sa ne defineasca trairile, si cuvintele aduc cu ele emotii, care ne tin legati, incapabili sa ne miscam cat vrem, asemenea unor caini in lesa, Ne lasam sedusi de propriile nostre mantre (Sunt un dezastru…Sunt singur…Sunt un dezastru…Sunt singur…) si ajungem sa existam doar ca sa le dovedim adevarate.A te opri o vreme din vorbit echivaleaza cu incercarea de a goli cuvintele de putere, de a nu te mai ineca in cuvinte, de a te elibera de influenta lor sufocanta.
Dar poate ca ar trebui sa nu mai incercam sa ne revansam fata de toti cei care ne mentin in viata. Poate ca e mai inelept sa depunem armele in fata miracolului generozitatii omenesti si sa spunem pur si simplu multumesc, sincer si neincetat, atata timp cat vom avea glas.
Comentarii
Trimiteți un comentariu