Momentul cand iti dai seama ca n-ai avut pe cine sa iubesti intr-o viata inseamna inceputul agoniei sufletului, agonie ce se reflecta mai intai intr-un cenusiu amorf al ochilor – ei imbatranesc primii – intr-un rictus al gurii, pe care-ti trebuie mult exercitiu in oglinda pentru a invata sa-l ascunzi. Aceasta agonie sufleteasca se reflecta intr-o imbatranire fizica brusca. Descoperirea asta, a vidului unei vieti, te schimba de azi pe maine ca trecerea prin groaza unei catastrofe.
Sangele apa nu se face, dar se face venin. O ardeau remurcarile ca daduse viata unui copil caruia, cum se dovedea, izbutise sa-i aduca doar nefericire.
Singurul lucru pe care nu-l pandeau nici putreziciunea si nici hotii era ceea ce-ai vazut, ceea ce-ai adunat in suflet. Daca nu ti le mai amintestipe toate asa cum au fost, macar sa ai ce sa uiti. Sa se estompeze, sa se cufunde ca-ntr-un val de ceata, dar sa fi existat.
Pe lume erau atatea surse de bucurie dincolo de fericirea pe care ti-ar oferi-o oglinda aratandu-ti un chip frumos cu pielea ca marmora.
…Asa ca sa ne facem un echilibru interior, sa ne acceptam asa cum suntem, sa ne bucuram de ceea ce ne putem bucura fara contributia altora, dar si pe ceilalti sa-i acceptam asa cum sunt, sa nu-i ocolim si sa nu respingem ceea ce ne ofera.
Credeam ca moartea e mai simpla decat viata.
Decat sa-ti iei avocat, mai bine iti cumperi judecator.
Un esec prezentare nefericitul “dar” de-a uriti si frumusetea trecutului…incepi sa suspectezi de simulare de gesture frumoase din trecut. In definitive, cand un om iti spune deschis, civilizat ca nu te mai iubeste, ar trebui sa-i respecti sinceritatea si nu sa stergi cu buretele ceea ce-a fost frumos intre tine si el.
Peste amintirile frumoase, vine un val de pacura.
Invata sa iubesti, de la firul de iarba, de la cainele de pripas pana la cersetor. In noi ramane numai ce-am iubit, sufletele care ne-au fost dragi, ca sunt flori, animale, oameni.
Cartile, teatrul, filmele te-apropiau de unele destine pe care le-asemuiai cu-al tau, de alti oameni; pe unii ti-i faceai prieteni, pe altii-i dispretuiai, ii urai chiar.Ca o mana nevazuta te smulgeau din cotidian, de multe ori facandu-te- cand inchideai cartea, cand se lasa cortina sau cand ecranul se albea si pe el scria “sfarsit” – sa te-mpaci cu viata, sa vezi ca fericirea e rara, iar amaraciunea si durerea nu ocolesc pe nimeni. Oricat ti-ar descrie un autor o ambianta, un interior, un peisaj, ele raman pentru tine asa cum ti le-nchipui tu.
Cat de important este sa traiesti macar in casa ta intr-o atmosfera de armonie sufleteasca.
Fericirea e scurta, apoi vine obisnuinta, nemultumirile, tacerile pline de tristete, uneori de otrava.
In mintea omului, in cele mai dramatice clipe, trece cate-un gand legat de fleacuri.
Doamne, ce-o fi mai de pret pe lumea asta? Din cate-am trait eu pana acuma, cred ca linistea si-mpacarea cu propria soarta.
Sufletul omului e ca orice buruiana- daca nu-i dai apa la timp se vestejeste, se chirceste si moare, adica-i piere dragostea de viata.
Timpul nu este injectie letala, ci doar anestezic.
Doar clipa are cat de cat valoare in viata noastra.
Alexandru Macedon: “Pe lumea asta am fost totul si totul inseamna nimic.”
…bun e dusu’, buna baia-n cada, da’ ca-n garla nu e nimic pe lumea asta. Faci pluta si esti fulg intre pamant si cer. Si apa te mangaie, te adie din toate partile. Numai in burta mamii o mai fi asa.
In afara de copilarie nu-mi mai aduc aminte de bucurii in viata mea.
Ce fioroasa nedreptate e uitarea si-n acelasi timp ce balsam vindecator al durerii.
Romanul spune ca al de doarme pe pamant n-are cum sa cada. N-ai iluzii, n-ai ce pierde.
Comentarii
Trimiteți un comentariu